„În primele secole ale erei noastre, creștinismul și iudaismul au început să difere și, pe măsură ce creștinismul a devenit o religie separată, au apărut tensiuni între cele două comunități. O mare parte din persecuțiile primilor creștini nu au venit din partea romanilor, ci din partea liderilor și adepților iudaismului.” – https://www.doctorulzilei.ro/de-ce-nu-cred-evreii-in-iisus/.
Viața lui Iisus din Nazaret, film creștin subtitrat în limba română, peste 6 ore: https://youtu.be/Y1l07CuVZDQ?list=PLLs_qtTka4cmZMoG3TWOD4fXm4vvsiPW1 de la https://farasens.ro/2022/05/21/viata-lui-iisus-din-nazaret-film-crestin-subtitrat-in-limba-romana/ de la https://farasens.ro/crestinism/iisus-cristos/ : “Arhive Iisus Cristos – Pacea fie cu tine, dragă vizitator sau dragă vizitatoare. Acesta este site-ul oficial al Bisericii Înfrățirii Religiilor (Biserica Fraternistă), supusă lui Allah, din București, România. Grup religios fără entitate juridică. Fratele Vlad Stoica, contact vlad.stoica[at]farasens.ro. Învrăjbirea religioasă este lipsită de sens. Te invităm să descoperi religiile lumii și să contribui la realizarea frăției între ele. Lumea se bate fără sens. Ajută-ne să combatem infracționalitatea și să răspândim fraternismul.”
E posibil că sclavii din Egipt au răspândit boli epidemice pentru a face pe stăpânii lor să se sperie și să i lase să plece?
Toate sfaturile, pe categorii: https://duckduckgo.com/?q=Toate+sfaturile%2C+pe+categorii&atb=v360-1&ia=web.
Toate sfaturile din toate religiile: https://duckduckgo.com/?q=Toate+sfaturile+din+toate+religiile&atb=v360-1&ia=web.
Versete biblice selectate în limba română – pe categorii: https://duckduckgo.com/?q=Versete+biblice+selectate+%C3%AEn+limba+rom%C3%A2n%C4%83+-+pe+categorii&atb=v360-1&ia=web.
Toate sfaturile din Biblie: https://duckduckgo.com/?q=Toate+sfaturile+din+Biblie&atb=v360-1&ia=web.
Toate comenzile din Biblie: https://duckduckgo.com/?q=Toate+comenzile+din+Biblie&atb=v360-1&ia=web.
Versete biblice despre politic: https://duckduckgo.com/?q=
Isus a vrut și ca “prin moarte […] să izbăvească pe toţi [robii care nu fugeau din sclavie abuzivă, de frică să nu fie prinși și omorâți (probabil involuntar unii, fiind torturați în exces), deci] care de frica morţii se supuneau robiei toată viaţa lor.” – Evrei 2:14, 15. “În islam, Iisus (în arabă: عِيسَى ٱبْنُ مَرْيَمَ, romanizat: ʿĪsā ibn Maryam, lit. ’Isa, fiul lui Maryam’) se crede a fi penultimul profet și mesager al lui Dumnezeu (Allah). El este, de asemenea, considerat a fi ultimul profet trimis să-i îndrume pe Copiii lui Israel (Banī Isra’īl), fiind revelată a treia carte sfântă numită Injīl.
În Coran, Isus este descris ca Mesia (al-Masīḥ), născut dintr-o fecioară, făcând minuni, însoțit de ucenici, respins de instituția evreiască și înălțat la cer. Coranul afirmă că Isus nu a fost răstignit și nici nu a murit pe cruce, ci a fost salvat în mod miraculos de Dumnezeu. Se crede că a fost unul dintre singurii doi oameni care s-au născut „fără păcat”, împreună cu mama sa Maryam. Coranul îl plasează pe Isus printre cei mai mari profeți și îl menționează cu diferite titluri. El este referit, direct sau indirect, de peste 187 de ori și, astfel, este unul dintre cei mai menționați oameni în Coran prin referințe; De 25 de ori după numele Isa, la persoana a treia de 48 de ori, la persoana I de 35 de ori și restul ca titluri.
Coranul respinge punctul de vedere creștin despre divinitatea lui Isus ca Dumnezeu întrupat sau Fiul literal al lui Dumnezeu. Îl neagă pe Isus ca zeitate în mai multe versete și, de asemenea, menționează că Isus nu a pretins că este divin. Musulmanii cred că mesajul original al lui Isus a fost modificat (taḥrīf), după ce el a fost înviat. De asemenea, se spune că l-a profețit pe Mahomed folosind numele Ahmad pentru acesta din urmă. La fel ca toți profeții din islam, Isus este numit și musulman, deoarece a predicat că urmașii săi ar trebui să adopte „calea dreaptă” (Ṣirāṭ al-Mustaqīm).
În escatologia islamică, Isus se va întoarce în a doua venire pentru a-l ucide pe Al-Masih ad-Dajjal („Falsul Mesia”), după care, împreună cu triburile antice, Gog și Magog (Yaʾjūj Maʾjūj) s-ar împrăștia. După ce aceste creaturi vor fi ucise în mod miraculos, Isus va conduce întreaga lume, va stabili pacea și dreptatea și va muri după o domnie de 40 de ani. Se crede că a fost îngropat alături de Muhammad, la al patrulea mormânt rezervat al Domului Verde, în Medina.
Isus este înțeles de musulmani ca fiind unul dintre cei mai importanți profeți ai islamului. Locul unde se crede că Iisus se va întoarce, Moscheea Omayyade din Damasc, este foarte apreciat de musulmani ca fiind al patrulea loc cel mai sfânt al islamului. Isus este venerat pe scară largă în sufism, cu numeroase literaturi ascetice și mistice fiind scrise și recitate despre profetul islamic.
Naștere Articolul principal: Nașterea lui Isus Vezi și: Maryam (sura) și Maria în Islam Povestea lui Isus începe cu un prolog povestit de mai multe ori în Coran, care descrie mai întâi nașterea mamei sale, Maria, și serviciul ei în templul din Ierusalim, în timp ce era sub îngrijirea profetului Zaharia, care urma să fie tatăl lui Yahya ( Ioan Botezatorul). Narațiunea nașterii din Coran pentru Isus începe la Coran 19:16–34 și Q3:45–53.[1] Această narațiune a nașterii a fost povestită cu anumite variații și completări detaliate de către istoricii islamici de-a lungul secolelor. În timp ce teologia islamică o afirmă pe Maria ca un vas pur în ceea ce privește nașterea din fecioară a lui Isus, ea nu urmează conceptul de Imaculată Concepție legat de nașterea Mariei în unele tradiții creștine.[2][3][4]
Buna Vestire Vezi și: Buna Vestire Exegeza islamică afirmă nașterea fecioara a lui Isus în mod similar cu relatarea Evangheliei și care a avut loc în Betleem.[5] Narațiunea nașterii fecioare este un anunț către Maria de către îngerul Gavril în timp ce Maria este crescută în Templu după ce a fost promisă lui Dumnezeu de mama ei. Gabriel afirmă că este onorat peste toate femeile din toate națiunile și i-a adus vestea bună despre un fiu sfânt.[6]
Buna Vestire în miniatură Gavriil declară că fiul va fi numit Isus, Mesia, proclamând că va fi numit un mare profet. Maria, întrebând cum a putut să conceapă și să aibă un copil când nimeni nu a atins-o, i s-a răspuns de la înger că Dumnezeu poate hotărî ce vrea El și se va întâmpla.[7]
Narațiunea din Coran continuă cu Maria, învinsă de durerile nașterii, fiindu-i furnizat sub picioare un jet de apă din care să bea și un palmier pe care să-l scuture pentru ca curmalele coapte să cadă și să fie savurate. După ce a născut, Maria îl poartă pe pruncul Isus înapoi la templu și este întrebată de bătrânii templului despre copil. Fiind poruncit de Gabriel să facă un jurământ de tăcere, ea arată spre pruncul Isus și pruncul proclamă:
El a spus: Eu sunt robul lui Dumnezeu; El mi-a dat Cartea și m-a făcut profet. El m-a binecuvântat oriunde sunt și mi-a poruncit închinarea și milostenia, cât voi trăi; și să fiu cuminte față de mama mea; și nu m-a făcut asupritor, nelegiuit. Pacea este asupra mea în ziua în care m-am născut, în ziua în care voi muri și în ziua în care voi fi înviat viu.[8]
Isus vorbind din leagăn este unul dintre cele șase minuni atribuite lui în Coran, care se găsește și în Evanghelia copilăriei siriace, o lucrare din secolul al VI-lea.[9][10] Conform diferitelor hadithuri, Isus și Maria nu au plâns la nașterea lor.[11] Profetul islamic Muhammad a explicat că atât Isus, cât și Maria au fost singurele ființe umane care s-au născut fără păcat și, prin urmare, au fost protejați de atingerea Satanei la nașterea lor, citând al treizeci și șaselea verset al lui Al Imran.[12]
Narațiuni despre naștere
Potrivit Coranului, durerile travaliului au dus-o pe Maria la trunchiul unui palmier. Credința islamică a reflectat unele aspecte din tradiția creștină conform căreia Maria (sau Maryam) era o fecioară literală atunci când Isus a fost conceput. Cea mai detaliată relatare a vestirii și nașterii lui Isus este oferită în Sura 3 (Al Imran) și 19 (Maryam) din Coran, unde se povestește că Dumnezeu (Allah) a trimis un înger să anunțe că Maryam se poate aștepta în scurt timp să suporte. un fiu, în ciuda faptului că este fecioară.[13]
Unii academicieni au remarcat că relatarea din Sura 19[14] este deosebit de apropiată de cea din Evanghelia creștină după Luca.[15] Buna Vestire către Maria este menționată de două ori în Coran și, în ambele cazuri, Mariei/ Maryam i se spune că a fost aleasă de Dumnezeu pentru a naște un fiu. În primul rând, purtătorul veștii (care este considerat de majoritatea musulmanilor a fi arhanghelul Gavriil), a dat vestea în (Q3:42-47) în timp ce ia forma unui bărbat (Q19:16-22) .[16][17] Detaliile concepției nu sunt discutate, dar când Maria întreabă cum poate naște un fiu, având în vedere castitatea ei, i se spune că Dumnezeu creează ceea ce dorește și că aceste lucruri sunt ușor pentru Dumnezeu.[16][18] Coranul (Q21:91 și Q66:12) spune că Dumnezeu a suflat prin îngerul său în Maria și ea, deși era castă, l-a născut pe Isus fără niciun tată.[19][20]
Istoricul musulman din secolul al VIII-lea Ibn Ishaq (704–767), a scris relatarea intitulată Kitab al-Mubtada (La început), raportând că Zaharia este tutorele Mariei pentru scurt timp și, după ce a fost incapabil să o întrețină, el o încredințează unui tâmplar. pe nume George. Retrasă într-o biserică, i se alătură un tânăr pe nume Joseph și se ajută unul pe altul să aducă apă și alte sarcini. Relatarea nașterii lui Isus urmează narațiunea Coranului, adăugând că nașterea a avut loc în Betleem, lângă un palmier cu o iesle.[21]
Savantul persan din secolul al X-lea Al-Tabari (839–923), menționează trimișii sosiți de la regele Persiei cu daruri (asemănătoare magilor din est) pentru Mesia; porunca către un bărbat numit Iosif (nu în mod specific soțul Mariei) să-i ducă pe ea și copilul în Egipt și să se întoarcă mai târziu la Nazaret.[22]
Sfântul Qadi al-Nu’man a contribuit și el la narațiune, explicând că nașterea din fecioară a lui Isus este menită să fie interpretată simbolic. În interpretarea sa, Maria a fost adepta (lāḥiq), a imamului Ioachim (‘Imran). Cu toate acestea, când Ioachim și-a dat seama că ea nu era potrivită pentru Imama, i-a dat-o lui Zaharia, care i-a dat-o apoi lui Ioan Botezătorul. Între timp, Maria a primit inspirație spirituală (mādda) de la Dumnezeu, dezvăluind că va invita un bărbat [la credință] care va deveni un Vorbitor înalt (nāṭiq) al unei religii revelate (sharīʿa). Potrivit lui al-Nu’man, versetele „Ea a spus: Doamne! Cum pot să am un copil când niciun bărbat nu m-a atins?” (Coran 3:47)[23] și „nici eu n-am fost necinstit” (Coran 19:20) sunt simbolice pentru spusele Mariei: „Cum pot să conduc invitația (daʿwa) când imamul timpului nu mi-a dat permisiunea să facă asta?” și, respectiv, „Nici nu voi fi necredincios acționând împotriva poruncii lui”. La aceasta, un ierarh ceresc răspunde „Așa este Dumnezeu. El creează [adică face să treacă] ceea ce dorește” (Coran 3:47).[24]
Copilărie Articolul principal: Găsirea în templu Vezi și: Fuga în Egipt și Evanghelia copilăriei după Toma Coranul nu include tradiția Fugii în Egipt, deși sura XXIII, 50 ar putea face aluzie la aceasta: „Și am făcut pe fiul lui Maryam și pe mama lui un semn; și i-am făcut să locuiască într-un loc înalt, plin de liniștit și udat cu izvoare.”[25] Cu toate acestea, în tradiția islamică ulterioară au circulat narațiuni similare narațiunii găsite în Evanghelii și sursele necanonice, unele detalii și elaborări fiind adăugate de-a lungul secolelor de către scriitorii și istoricii islamici. Unele narațiuni îl au pe Isus și familia să rămână în Egipt până la 12 ani.[26] Multe povești morale și evenimente miraculoase din tinerețea lui Isus sunt menționate în Qisas al-anbiya (Poveștile Profeților), cărți compuse de-a lungul secolelor despre profeții și eroii pre-islamici.[7] Al-Masudi a scris că Isus, când era băiat, a studiat religia evreiască citind din Psalmi și a găsit „urme în caractere de lumină”: „Tu ești fiul meu și iubitul meu; te-am ales pentru mine” cu Isus pretinzând apoi: „Astăzi s-a împlinit cuvântul lui Dumnezeu în fiul omului.”[22]
În Egipt Vezi și: Evanghelia copilăriei după Toma Mai multe narațiuni arată o oarecare disparitate și asemănare în scrierile islamice despre copilăria timpurie a lui Isus, în special timpul petrecut în Egipt în ceea ce privește durata și evenimentele. Majoritatea narațiunilor se găsesc în surse creștine non-canonice, cum ar fi, de exemplu, Evanghelia preislamică a lui Toma. O astfel de diferență este cea a lui al-Athir în Perfecțiunea istoriei, care conține o narațiune despre naștere care afirmă că Isus s-a născut în Egipt în loc de Betleem.[27]
Alte narațiuni ale copilăriei lui Isus sunt tradiții populare din Orientul Mijlociu, așa cum a subliniat profesorul de studii interconfesionale Mahmoud M. Ayoub.[28] Multe minuni sunt atribuite unui tânăr Iisus aflat în Egipt[26] (vezi §§ Miracole și alte minuni).
Varsta adulta
Râul Iordan, unde Isus a fost botezat de Yahya ibn Zakariya (Ioan Botezătorul).[29] Misiune Vezi și: Ministerul lui Isus și Apostolul (Islam) În general, este de acord că Isus vorbea aramaica, limba comună a Iudeii în secolul I d.Hr. și a regiunii în general.[30]
Prima și cea mai timpurie concepție despre Isus formulată în gândirea islamică este aceea a unui profet – o ființă umană aleasă de Dumnezeu pentru a prezenta atât o judecată asupra umanității pentru adorarea idolilor, cât și o provocare de a se întoarce la unicul Dumnezeu adevărat. Din această bază, reflectată asupra tuturor profeților anteriori prin prisma identității musulmane, Iisus este considerat nu mai mult decât un mesager care repetă un mesaj repetitiv al veacurilor. Miracolele lui Isus și titlurile coranice atribuite lui Isus demonstrează mai degrabă puterea lui Dumnezeu decât divinitatea lui Isus – aceeași putere din spatele mesajului tuturor profeților. Unele tradiții islamice cred că misiunea lui Isus a fost doar pentru poporul Israel, iar statutul său de profet a fost confirmat de numeroase miracole.[31][32]
O a doua imagine înaltă timpurie a lui Isus este o figură a timpului final. Acest concept provine în mare parte din Hadith. Tradiția musulmană construiește o narațiune similară întâlnită în teologia creștină, văzându-l pe Isus sosind la sfârșitul timpurilor și coborând pe pământ pentru a lupta cu Antihrist. Această narațiune este înțeleasă pentru a susține cauza islamului, unele tradiții care povestesc pe Isus indicând primatul lui Mahomed. Cele mai multe tradiții afirmă că Isus va muri atunci de moarte naturală.[33]
O a treia imagine distinctă este a lui Isus reprezentând o figură ascetică – un profet al inimii. Deși Coranul se referă la „evanghelia” lui Isus, acele învățături specifice ale sale nu sunt menționate în Coran sau în textele religioase ulterioare. Ei sunt în mare parte absenți. Tradiția sufită este locul în care Iisus a devenit venerat, recunoscut ca un profesor spiritual cu o voce distinctă față de alți profeți, inclusiv pe Muhammad. Sufismul tinde să exploreze dimensiunile unirii cu Dumnezeu prin multe abordări, inclusiv asceză, poezie, filozofie, sugestie speculativă și metode mistice. Deși sufismul pentru mintea occidentală poate părea să împărtășească origini sau elemente similare ale neoplatonismului, gnosticismului și budismului, ideologia este în mod clar islamică, deoarece aderă la cuvintele Coranului și urmărește imitarea lui Muhammad ca omul perfect.[34]
Predicarea Se crede că conceptele islamice ale predicării lui Isus au apărut în Kufa, Irak, sub Califatul Rashidun, unde au fost formulați cei mai timpurii scriitori ai tradiției și erudiții musulmane. Conceptele despre Isus și slujirea sa de predicare dezvoltate în Kufa au fost adoptate de la primii creștini asceți din Egipt, care s-au opus numirilor oficiale ale episcopiei bisericii de la Roma.[35]
Cele mai vechi povestiri, în număr de aproximativ 85, se găsesc în două colecții majore de literatură ascetică intitulate Kitab al-Zuhd wa’l Raqa’iq (Cartea ascezei și a milostivirii tandre) de Ibn al-Mubarak (d. 797) și Kitab al-Zuhd (Cartea ascezei) de Ibn Hanbal (d. 855). Aceste zicători se împart în patru grupe de bază: a) zicători eshatologice; b) zicale cvasi-evanghelice; c) vorbe și povestiri ascetice; d) proverbe care răsună la polemici intra-musulmane.[36]
Primul grup de zicători extinde arhetipul lui Isus așa cum este descris în Coran. Cel de-al doilea grup de povești, deși conține un nucleu evanghelic, este extins cu o „ștampilă distinct islamică”. Al treilea grup, fiind cel mai mare dintre cele patru, îl înfățișează pe Isus ca un sfânt patron al ascezei musulmane. Ultimul grup se bazează pe arhetipul islamic și pe definiția musulman-centrică a lui Isus și a atributelor sale, promovând idei ezoterice cu privire la termeni precum „Spiritul lui Dumnezeu” și „Cuvântul lui Dumnezeu”.[37]
Miracole Articolul principal: Miracolele lui Isus Vezi și: Evanghelia copilăriei după Toma Coranul îi atribuie lui Isus cel puțin șase miracole, multe altele fiind adăugate de-a lungul secolelor de scriitori și istorici. Miracolele i-au fost atribuite lui Isus ca semne ale prorociei și ale autorității sale, potrivit educatorului și profesorului Ishaq Musa Al-Husayni (d. 1990), un autor cel mai cunoscut pentru Mudhakkirat Dajaja (Memoriile unei găini) (Cairo: Dar al-Maarif). , 1943; ed. a 2-a 1967). În Hristos în Coran și literatura arabă modernă (1960), Al-Husayni a spus că este demn de remarcat că Mahomed nu-și atribuie nicio minune.[38]
Aceste șase miracole din Coran sunt fără detalii, spre deosebire de Evanghelie și sursele lor gnostice non-canonice, care includ detalii și menționează alte miracole atribuite.[38] De-a lungul secolelor, aceste șase narațiuni miraculoase au fost elaborate prin hadith și poezie, cu scrieri religioase incluzând unele dintre celelalte miracole menționate în Evanghelie, surse non-canonice și din știri.[26][28]
Vorbind din leagăn Vorbirea din leagăn este menționată în trei locuri în Coran: al-Imran (3) 41, 46, al-Maida (5) 109-110 și Maryam (19) 29-30. O parte a narațiunii îl are pe pruncul Isus apărându-și mama Maria de acuzația că a născut fără un soț cunoscut.[39] Islamul timpuriu a fost neclar despre Iosif și rolul său. Astfel, aceste influențe gnostice ale Evangheliei sunt susținute ca spunând că Coranul ar putea să nu fie divin de către oponenți. Isus vorbește așa cum a menționat îngerul Gabriel la vestire: Isus proclamă că este un slujitor al lui Dumnezeu, i s-a dat o carte, este un profet, este binecuvântat oriunde va merge, binecuvântează ziua în care s-a născut, ziua în care va muri. , și în ziua în care va fi înviat viu.[40]
Deși această narațiune specială nu se găsește în Biblie, tema vorbirii din leagăn se găsește în Evanghelia preislamică a copilăriei siriace, non-canonică. Această sursă îl are pe Isus declarându-se Fiul lui Dumnezeu, Cuvântul, și afirmând ceea ce îngerul Gavriil anunțase anterior Mariei, așa cum este detaliat în Evanghelie.[39]
Crearea păsărilor din lut Povestea minune a creării păsărilor din lut și a insuflarii lor de viață atunci când un copil este menționat în al-Imran (3) 43, 49 și al-Maida (5) 109–110. Deși acest miracol nu este menționat nici în Evanghelia canonică, aceeași narațiune se găsește în cel puțin două surse preislamice: Evanghelia copilăriei lui Toma și Toledot Yeshu evreiesc, cu puține variante de detalii între Coran și aceste două surse.[ 41][42]
Vindecarea orbilor și a leproșilor Vezi și: Vindecarea celor doi orbi din Galileea și curățirea a zece leproși Similar cu Noul Testament, Coranul menționează că Isus vindecă orbii și leproșii în al-Imran (3) 49. Învățatul și judecătorul musulman al-Baydawi (d. 1286) a scris cum s-a consemnat că multe mii de oameni au venit la Isus să fie vindecat și că Isus a vindecat aceste boli numai prin rugăciune.[43] Savantul medieval al-Tha’labi a scris despre modul în care aceste două boli particulare erau dincolo de ajutorul medical, iar miracolele lui Isus trebuiau să fie văzute de alții ca semne clare ale mesajului său.[41]
Învierea morților Se crede că Isus a înviat oameni dintre morți, așa cum se menționează în al-Imran (3) 49. Deși nu sunt oferite detalii despre cine a înviat sau despre circumstanța, cel puțin trei persoane sunt menționate în detaliu în Evanghelie (o fiică). al lui Iair, fiul unei văduve la Nain, și al lui Lazăr).[44]
Prezința Isus a fost capabil să prezică sau a avut preștiința[45] despre ceea ce era ascuns sau necunoscut altora. Un exemplu este că Isus a răspuns corect la orice întrebare pe care i-a pus-o cineva. Un alt exemplu este că Isus știa ce tocmai mâncaseră oamenii, precum și ce păstraseră în casele lor.[26]
Masa cu alimente din cer Articolul principal: Hrănirea mulțimii Vezi și: Cina cea de Taină În al cincilea capitol al Coranului, al-Ma’ida (5) 112–115, o narațiune menționează ucenicii lui Isus care cer o masă încărcată cu mâncare și ca aceasta să fie o zi specială de comemorare pentru ei în viitor. Aceasta poate fi o posibilă referire la Euharistie conform profesorului de studii islamice și arabe W. Montgomery Watt (d. 2006).[46] Potrivit profesorului de religii comparate Geoffrey Parrinder (d. 2005), nu este clar dacă această poveste este paralelă cu Cina cea de Taină a Evangheliei sau cu hrănirea mulțimii, dar poate fi legată de cuvântul arab ʿīd (festival musulman):[47]
Odată, ucenicii au zis: O, Iisuse, fiul Mariei, poate Domnul tău să coboare pentru noi o masă din cer? El a spus: Temeţi-vă de Dumnezeu dacă sunteţi credincioşi. Ei au spus că Vrem să mâncăm din ea și ca inimile noastre să fie în pace, și să știm că ai vorbit adevăr și să fii printre martorii ei. Iisus, fiul Mariei, a zis: „Dumnezeule, Domnul nostru, trimite peste noi o masă din ceruri, care să fie pentru noi o sărbătoare, pentru primul și ultimul dintre noi și un semn de la Tine; alimente) pentru noi, pentru că sunteți cei mai buni furnizori. Dumnezeu a spus că o trimit jos pentru tine.[46]
Într-o înregistrare a exegetului sunnit Tabari, înainte de ultima cină, amenințarea cu moartea l-a îngrijorat. Prin urmare, Isus și-a invitat ucenicii la ultima cină. După masă, le-a spălat mâinile și le-a făcut abluțiunile pentru a le șterge mâinile pe hainele lui. După aceea, Iisus le-a răspuns: „Ce v-am făcut în seara aceasta, prin faptul că v-am servit masa și v-am spălat pe mâini personal, să vă fie un exemplu. Întrucât mă considerați mai bun decât voi, nu fiți trufași unul față de celălalt, ci mai degrabă extindeți-vă unii pentru alții, așa cum eu m-am extins pentru voi.” După ce i-a instruit pe ucenici în învățăturile sale, Isus prevestește că unul dintre ei îl va nega, iar altul îl va trăda. Cu toate acestea, în conformitate cu opiniile islamice cu privire la moartea lui Isus, doar un cadavru cu chipul lui Isus a fost răstignit și Isus însuși a fost înviat la Dumnezeu.[48]
Alte minuni Multe povești și narațiuni au fost dezvoltate de-a lungul anilor despre Isus, conținând anumite lecții inerente sau oferind sens din cauza lipsei de detalii din Coran cu privire la Iisus. Unele dintre aceste narațiuni sunt similare prin natură cu Noul Testament, în timp ce unele îl înfățișează pe Isus într-o manieră foarte umană.
Pe lângă câteva rezumate detaliate ale miracolelor lui Isus menționate de scriitorii musulmani de-a lungul secolelor, de la vârsta adultă (cum ar fi mersul pe apă – întâlnit și în Evanghelie – și a face să iasă din pământ pâini),[39] alte minuni din copilărie. includ: explicarea fundamentelor crezului musulman unui profesor de școală, dezvăluirea cine erau hoții unui șef bogat, umplerea borcanelor goale cu ceva de băut, furnizarea de mâncare și vin pentru un rege tiranic, dovedindu-i și regelui puterea de a ridica un mort. din morți, ridicând un copil ucis accidental și făcând îmbrăcămintea dintr-o cuvă de o singură culoare să iasă cu diferite culori.[26]
Vindecarea fiului unui oficial regal Articolul principal: Vindecarea fiului oficialului regal Al-Tabari (d. 923) relatează o poveste despre întâlnirea unui adult Iisus cu un anumit rege din regiune și vindecarea fiului său. Identitatea regelui nu este menționată, în timp ce legenda sugerează că Filip Tetrarhul. Referința biblică corespunzătoare este „fiul oficialului regal”.[49]
Lăcomia și adevărul O poveste legendară a unui miracol al unui tânăr Iisus, folosită ca o lecție greu învățată, găsită popular în tradiția Orientului Mijlociu, potrivit profesorului Ayoub, are legătură cu un bărbat evreu și cu pâini. Deși poartă un ton polemic, lecția se concentrează pe lăcomie, cu adevărul împletit în narațiune. Este o poveste întâlnită adesea în cărțile pentru copii.[50]
Înțelepciunea inerentă Vezi și: Logos (Islam) și Logos (creștinism) O altă poveste legendară cu minuni este cea referitoare la înțelepciunea copilăriei lui Isus. Această legendă, raportată prin al-Tabari de la ibn Ishaq, vorbește despre Maria l-a trimis pe Isus la o școală religioasă și că profesorul a fost uimit să-l găsească pe Isus știind deja informațiile predate/discutate.[26]
Hrana in casele de copii O altă poveste din al-Tabari povestește despre un tânăr Iisus care se juca cu tinerii din satul său și le spunea ce mâncare le pregăteau părinții lor acasă.[26]
Conform detaliilor narațiunii, unii părinți s-au enervat și le-au interzis copiilor să se joace cu Isus, bănuind că este un magician. Drept urmare, părinții și-au ținut copiii departe de Isus și și-au adunat copiii într-o singură casă. Într-o zi, simțindu-se singur, Isus a ieșit să-și caute prietenii și, venind în această casă, i-a întrebat pe părinți unde sunt copiii lor. Părinții au mințit, răspunzând că copiii nu sunt acolo. După ce Isus îl întreabă cine este, deci, în casă, părinții îl numesc pe Isus porc. Iisus spune apoi „Să fie porci în casa aceasta”, transformând toți copiii în porci.[28]
De-a lungul secolelor, scriitorii musulmani s-au referit și la alte miracole, cum ar fi alungarea demonilor, împrumutând din unele surse eretice preislamice și din surse canonice, pe măsură ce legendele despre Isus au fost extinse.[26]
Revelatie Articolul principal: Evanghelia în Islam Vezi și: Slujirea lui Isus Musulmanii cred că Dumnezeu i-a revelat lui Isus o nouă Scriptură, numită al-Injil (Evanghelia), declarând totodată adevărul revelațiilor anterioare: al-Tawrat (Tora) și al-Zabur (Psalmii).[51] Coranul vorbește în mod favorabil despre al-Injīl, pe care îl descrie ca pe o scriptură care umple inimile adepților săi cu blândețe și evlavie. Exegeza islamică tradițională susține că mesajul biblic a fost distorsionat (tahrif), este numită ta’yin al-mubham (“rezolvarea ambiguității”).[52] Acest efort polemic își are originile în perioada medievală cu scrierile lui Abd al-Jabbar ibn Ahmad.[53] În ceea ce privește Legea lui Moise, Coranul indică faptul că Isus nu a abolit niciodată legile evreiești, ci mai degrabă le-a confirmat, făcând în același timp doar abrogări parțiale.[54]
Musulmanii au crezut de mult timp că Pavel a corupt în mod intenționat învățăturile originale ale lui Isus.[55] Istoricul din secolul al IX-lea Sayf ibn Umar a afirmat că anumiți rabini l-au convins pe Pavel să-i îndrume în mod deliberat pe primii creștini prin introducerea în creștinism a ceea ce Ibn Hazm considera doctrine inacceptabile.[56]
Potrivit lui Yusuf al-Qaradawi în cartea sa „The Legal and the Prohibited in Islam”, restricțiile legale pe care Isus le-a abrogat pentru evrei, acolo unde cele inițial legiferate de Dumnezeu ca pedeapsă.[57] Comentariile clasice, cum ar fi Tafsir al-Jalalayn, precizează că se refereau la consumul de pește și carne de pasăre fără vârfuri sau în general.[58]
ucenicilor Articolul principal: Discipolii lui Isus în Islam Coranul afirmă că Isus a fost ajutat de un grup de discipoli (Ḥawāriyyūn) care au crezut în mesajul său. Deși nu numește ucenicii, Coranul oferă câteva exemple în care Isus le-a predicat mesajul. Musulmanii văd pe discipolii lui Isus ca fiind identici cu tovarășii (Ṣaḥāba) ai lui Mahomed.[59] Conform creștinismului, numele celor doisprezece ucenici erau Petru, Andrei, Iacov, Ioan, Filip, Bartolomeu, Toma, Matei, Iacov, Iuda, Simon și Iuda.
Când Isus a găsit Necredința din partea lor, El a spus: „Cine vor fi ajutoarele Mei pentru (lucrarea) lui Dumnezeu?” Ucenicii au spus: „Noi suntem ajutoarele lui Dumnezeu: noi credem în Dumnezeu, iar Tu mărturisește că suntem musulmani. Domnul nostru! credem în ceea ce ai descoperit Tu și urmăm pe Mesager; apoi scrie-ne printre cei ce poartă martor.”
— Coran Sura Al-Imran 52–53[60] Cea mai lungă narațiune care îi implică pe discipolii lui Isus este atunci când Isus înfăptuiește miracolul de a aduce o masă cu mâncare din cer, la cererea lor, pentru o dovadă suplimentară că predicarea lui este adevăratul mesaj.
Ascensiune Articolul principal: Viziunea islamică asupra morții lui Isus Versetul 157 al lui An-Nisa este versetul principal al Coranului care se referă la evenimentul crucificării lui Isus.[61] Se spune că Isus nu a fost ucis și nici răstignit, ci „a fost făcut”. Versetul lui An-Nisa 157 Că ei au spus (cu lăudare): „Noi l-am omorât pe Mesia Iisus, fiul Mariei, Trimisul lui Dumnezeu”; dar nu L-au omorât și nu L-au răstignit, ci așa li s-a făcut să se înfățișeze lor și celor divergenți. acolo sunt pline de îndoieli, fără cunoștințe (certe), ci doar presupuneri de urmat, pentru că cu siguranță nu l-au ucis.
să le arate lor’.[62] Majoritatea tradițiilor islamice neagă categoric că Isus a murit fizic pe cruce sau altfel.[63][64] Exegeza islamică relatează că o altă persoană a fost crucificată în locul lui Isus. Cu toate acestea, unii savanți musulmani moderni cred că Isus a murit într-adevăr, iar referirile la supraviețuirea lui sunt simbolice, nu literale. Acest dezacord cu privire la natura morții lui Isus se găsește în canonul islamic însuși, cel mai vechi Hadith citând însoțitorii lui Mahomed spunând că Isus a murit. Între timp, majoritatea Hadith-urilor și Tafsir ulterioare argumentează în favoarea contrariului.
Conform Coranului, el nu a fost crucificat, ci a fost mai degrabă mântuit de Dumnezeu. (Deși cele mai vechi tradiții și exegeze islamice citează rapoarte oarecum contradictorii cu privire la o moarte și la lungimea acesteia, musulmanii cred că Isus nu a murit pe cruce, ci cred că a fost mântuit prin înviarea la ceruri de viu).
Substituţie Nu este clar de unde provine interpretarea substituționistă, dar unii savanți consideră că teoria provine din anumite grupuri gnostice din secolul al II-lea.[10] Leirvik consideră că Coranul și Hadith-urile au fost influențate în mod clar de creștinismul non-canonic („eretic”) care a predominat în peninsula arabă și mai departe în Abisinia.[65]
În timp ce majoritatea savanților occidentali[66], evreii[67] și creștinii cred că Isus a murit, teologia musulmană ortodoxă ne învață că s-a înălțat la Cer fără a fi pus pe cruce și că Dumnezeu a transformat o altă persoană, Simon din Cirene, pentru a apărea exact ca Isus care a fost răstignit în locul lui Iisus (cf. descrierea lui Irineu despre erezia lui Basilide, Cartea I, cap. XXIV, 4.).[68][69]
Unele dezacord și discordie pot fi observate începând cu raportul lui Ibn Ishaq (d. 761) despre o scurtă relatare a evenimentelor care au condus la răstignire, în primul rând afirmând că Isus a fost înlocuit de cineva pe nume Serghie, în al doilea rând raportând o relatare despre mormântul lui Isus. situat la Medina și în al treilea rând citând locurile din Coran (3:55; 4:158) în care Dumnezeu L-a luat pe Isus la Sine.[70]
Michael Cook notează că negarea că Isus a murit urmează ereziei creștine a docetismului, care au fost „tulburați de faptul că Dumnezeu ar fi trebuit să moară”, dar că această preocupare este în conflict cu o altă doctrină islamică, că Isus a fost un om, nu Dumnezeu.[71] Potrivit lui Todd Lawson, comentatorii coranici par să fi concluzionat negarea crucificării lui Isus urmând materiale interpretate în Tafsir care se bazau pe surse iudeo-creștine extra-biblice,[72], cele mai vechi dovezi textuale provenind de la un non-musulman. sursă; o interpretare greșită a scrierilor creștine ale lui Ioan Damaschin cu privire la înțelegerile literale ale docetismului (doctrină exegetică care descrie realitățile spirituale și fizice ale lui Isus așa cum sunt înțelese de oameni în termeni logici) spre deosebire de explicațiile lor figurative.[73] Ioan din Damasc a subliniat afirmația Coranului că evreii nu L-au răstignit pe Isus fiind foarte diferită de a spune că Isus nu a fost răstignit, explicând că variații exegeți coranici din Tafsir, și nu Coranul însuși, neagă răstignirea, afirmând în continuare că mesajul din versetul 4:157 afirmă pur și simplu istoricitatea evenimentului.[72]
Interpretări simbolice Ja’far ibn Mansur al-Yaman (m. 958), Abu Hatim Ahmad ibn Hamdan al-Razi (m. 935), Abu Yaqub al-Sijistani (d. 971), Mu’ayyad fi’l-Din al-Shirazi (d. 1078) și grupul Ikhwan al-Safa afirmă, de asemenea, istoricitatea Răstignirii, raportând că Isus a fost crucificat și nu a fost înlocuit de un alt bărbat, așa cum susțin mulți alți comentatori populari ai Coranului și Tafsir. Mai recent, Mahmoud M. Ayoub, profesor și savant, a oferit o interpretare mai simbolică pentru Sura 4 Versetul 157
Coranul, așa cum am argumentat deja nu neagă moartea lui Hristos. Mai degrabă, provoacă ființele umane care, în nebunia lor, s-au amăgit făcându-le să creadă că vor învinge Cuvântul divin, Isus Hristos, Mesagerul lui Dumnezeu. Moartea lui Isus este afirmată de mai multe ori și în diverse contexte. (3:55; 5:117; 19:33.)[74]
Ayoub, în loc să interpreteze pasajul ca o negare a morții lui Isus, crede în schimb că pasajul este despre faptul că Dumnezeu leagă oamenilor puterea de a învinge și distruge mesajul lui Dumnezeu. Cuvintele: „dar nu l-au ucis, nici nu l-au răstignit”. este menit să arate că orice putere pe care oamenii cred că o au împotriva lui Dumnezeu este iluzorie.[75]
Unii reformatori islamici, cum ar fi Muhammad Rashid Rida, sunt de acord cu interpretarea comentatorilor contemporani a negării morții lui Isus ca fiind metaforică.[76]
O interpretare timpurie a versetului 3:55 (în special „Te voi face să mori și te voi învia la Mine”), Al-Tabari (m. 923) consemnează o interpretare atribuită lui Ibn ‘Abbas, care a folosit literalul „Voi provoca. tu să mori” (mumayyitu-ka) în locul metaforicului mutawaffi-ka „Isus a murit”, în timp ce Wahb ibn Munabbih, un evreu convertit timpuriu, se spune că a spus „Dumnezeu l-a făcut pe Isus, fiul Mariei, să moară pentru trei ani. ore în timpul zilei, apoi l-a luat în sine.” Tabari mai transmite de la Ibn Ishaq: „Dumnezeu l-a făcut să moară pe Isus timp de șapte ore”,[77] în timp ce într-un alt loc a raportat că o persoană numită Serghie a fost răstignit în locul lui Isus. Ibn-al-Athir a transmis raportul că a fost Iuda, trădătorul, menționând, de asemenea, posibilitatea ca acesta să fie un bărbat pe nume Natlianus.[78]
O interpretare timpurie a versetului 3:55 (în special „Te voi face să mori și te voi învia la Mine”), Al-Tabari (m. 923) consemnează o interpretare atribuită lui Ibn ‘Abbas, care a folosit literalul „Voi provoca. tu să mori” (mumayyitu-ka) în locul metaforicului mutawaffi-ka „Isus a murit”, în timp ce Wahb ibn Munabbih, un evreu convertit timpuriu, se spune că a spus „Dumnezeu l-a făcut pe Isus, fiul Mariei, să moară pentru trei ani. ore în timpul zilei, apoi l-a luat în sine.” Tabari mai transmite de la Ibn Ishaq: „Dumnezeu l-a făcut să moară pe Isus timp de șapte ore”,[77] în timp ce într-un alt loc a raportat că o persoană numită Serghie a fost răstignit în locul lui Isus. Ibn-al-Athir a transmis raportul că a fost Iuda, trădătorul, menționând, de asemenea, posibilitatea ca acesta să fie un bărbat pe nume Natlianus.[78]
Un alt raport de la Ibn Kathir îl citează pe Ishaq Ibn Bishr, sub autoritatea lui Idris, sub autoritatea lui Wahb ibn Munabbih, că „Dumnezeu l-a făcut să moară timp de trei zile, apoi l-a înviat, apoi l-a înviat.”[79][80]
Al-Masudi (d. 956) a raportat moartea lui Hristos sub Tiberiu.[78]
Ibn Kathir (d. 1373) urmează tradițiile care sugerează că a avut loc o răstignire, dar nu cu Isus.[81] După eveniment, Ibn Kathir relatează că oamenii au fost împărțiți în trei grupuri urmând trei narațiuni diferite; Iacobiții cred că „Dumnezeu a rămas cu noi cât a vrut El și apoi S-a înălțat la Cer”; nestorianii crezând că „Fiul lui Dumnezeu a fost cu noi cât a vrut, până când Dumnezeu l-a ridicat la cer”; iar musulmanii cred că „Robul și mesagerul lui Dumnezeu, Isus, a rămas cu noi atâta timp cât a voit Dumnezeu până când Dumnezeu l-a înviat la Sine”.[82]
Reformatorul islamic Muhammad Rashid Rida este de acord cu comentatorii contemporani care interpretează uciderea fizică a apostoliei lui Hristos ca o interpretare metaforică.[76]
Savanți islamici moderni precum Sayyid Muhammad Husayn Tabataba’i interpretează ascensiunea lui Isus ca fiind spirituală, nu fizică. Această interpretare este în acord cu explicațiile metaforice Muʿtazila și Shia referitoare la referințele antropomorfe la Dumnezeu în Coran. Deși nu este popular în rândul interpretărilor sunnite tradiționale ale descrierii crucificării, au existat multe speculații și discuții în efortul de a reconcilia logic acest subiect.[83]
În scrierile șiite ascetice, Iisus este înfățișat „înălțat la cer purtând o cămașă de lână, tors și cusut de Maria, mama lui. Când a ajuns în regiunile cerești, i s-a adresat: „O, Isuse, aruncă de la tine podoaba lumea.”[84] După înălțarea sa, se crede că cuvântul lui a fost schimbat.[85]
A doua venire Vezi și: A doua venire § Islam, escatologia islamică și Hadith-ul lui Isus care se roagă în spatele lui Mahdi
Cronologia sosirii lui Isus înainte de Ziua Judecății
Minaretul Isa din Moscheea Omayyade, Damasc Conform tradiției islamice, coborârea lui Isus va fi în mijlocul războaielor purtate de Mahdi împotriva al-Masih ad-Dajjal („Falsul Mesia”) și a adepților săi.[86] Isus va coborî în vârful unui minaret alb. , în estul Damascului, despre care se crede că este Minaretul de Isa în Moscheea Omayyade.[87] Ar fi îmbrăcat în haine galbene, cu capul uns. Apoi îl va saluta pe Mahdi și se va ruga alături de acesta din urmă. Isus, considerat musulman, va respecta învățăturile islamice. În cele din urmă, Isus va ucide Dajjal la Lod.[88] Ulterior, Oamenii Cărții (ahl al-kitāb) vor crede în Isus, vor accepta islamul și, astfel, va exista o singură comunitate, cea a musulmanilor. Astfel, Isus va desființa taxa jizya.[89]
După moartea lui Mahdi, Isus va prelua conducerea. Acesta este un moment asociat în narațiunea islamică cu pacea și justiția universală. Textele islamice fac, de asemenea, aluzie la reapariția triburilor antice Gog și Magog (Yaʾjūj Maʾjūj), care se vor împrăștia și vor provoca tulburări asupra lumii.[90] Dumnezeu, ca răspuns la rugăciunile lui Isus, îi va ucide trimițând un tip de vierme în ceafă și trimite păsări mari să-și ducă și să-și curețe cadavrele de pe pământ.[86]
Atunci Isus se va căsători, va avea copii și va domni timp de patruzeci de ani, după care va muri.[91] Musulmanii vor săvârși apoi rugăciunea de înmormântare pentru el și apoi îl vor îngropa la Domul Verde din orașul Medina într-un mormânt lăsat liber lângă Muhammad, Abu Bakr și, respectiv, Umar.[92] Conform legendei lui Ibn Khaldun, cei doi califi vor învia din morți între cei doi profeți.[93]
teologie islamică Musulmanii nu se închină lui Isus, care este cunoscut sub numele de Isa în arabă, și nici nu-l consideră divin, dar ei cred că a fost un profet sau mesager al lui Dumnezeu și că el este numit Mesia în Coran. Cu toate acestea, prin afirmarea lui Isus ca Mesia, ei atestă mesajul său mesianic, nu misiunea sa de Hristos ceresc. […] Islamul insistă că nici Iisus, nici Mahomed nu au adus o nouă religie. Ambele au căutat să-i cheme pe oameni înapoi la ceea ce s-ar putea numi „credința lui Avraham”. Acesta este exact ceea ce găsim subliniat în cartea lui Iacov. Asemenea islamului, cartea lui Iacov și învățătura lui Isus în Q, subliniază îndeplinirea voinței lui Dumnezeu ca o demonstrație a credinței cuiva. […] Deoarece musulmanii resping toate afirmațiile pauline despre Isus și, prin urmare, pretențiile centrale ale creștinismului ortodox, prăpastia dintre islam și creștinism asupra lui Isus este una largă.
— Profesorul James D. Tabor în cartea sa The Jesus Dynasty [94] Isus este descris prin diferite mijloace în Coran. Cea mai frecventă referire la Isus apare sub forma lui Ibn Maryam (fiul Mariei), uneori precedat de un alt titlu. Isus este, de asemenea, recunoscut ca nabi (profet) și rasul (mesager) al lui Dumnezeu. Termenii `abd-Allāh (slujitorul lui Dumnezeu), wadjih („demn de stima în această lume și în cealaltă”) și mubārak („binecuvântat”, sau „o sursă de beneficii pentru alții”) sunt toți folosiți în referire la el. .[92] Conform islamului, Isus nu a pretins niciodată că este divin.[63]
Islamul îl vede pe Isus ca un om, trimis ca ultimul profet al Israelului la evrei cu scriptura Evangheliei, afirmând dar modificând Legea mozaică.[95][96][57] Tradițiile islamice au respins orice noțiune divine despre Isus că este Dumnezeu, sau Fiul născut al lui Dumnezeu sau Treime. Teologia populară învață că astfel de credințe constituie shirk („asocierea” partenerilor cu Dumnezeu) și, prin urmare, o respingere a unității sale divine (tawhid) ca singurul păcat de neiertat.[97]
O polemică larg răspândită îndreptată către aceste origini doctrinare este atribuită Apostolului Pavel, considerat de unii musulmani drept un eretic, precum și o evoluție în lumea greco-romană care provoacă influențe păgâne să corupă revelația lui Dumnezeu. Absența teologică a păcatului originar în islam face ca conceptele creștine ale ispășirii și mântuirii să fie redundante.[32] Isus pur și simplu se conformează misiunii profetice a predecesorilor săi.[32]
Se înțelege că Isus a predicat mântuirea prin supunerea față de voința lui Dumnezeu și închinarea numai lui Dumnezeu. Islamul învață că Isus va nega în cele din urmă pretenția divinității. Astfel, el este considerat a fi fost un musulman prin definiția religioasă a termenului (adică, unul care se supune voinței lui Dumnezeu), așa cum este înțeles în Islam în ceea ce privește toți ceilalți profeți care l-au precedat.[98][99]
Isus și Maria într-o veche miniatură persană Un titlu frecvent menționat al lui Isus este al-Masīḥ, care se traduce prin „Mesia”, precum și prin Hristos. Deși Coranul tăce cu privire la semnificația sa,[100] savanții[cine?] nu sunt de acord cu conceptele creștine ale termenului și înclină spre o înțelegere evreiască. Exegeții musulmani explică utilizarea cuvântului masīh în Coran ca referindu-se la statutul lui Isus ca cel uns prin binecuvântări și onoruri; sau ca cel care a ajutat la vindecarea bolnavilor, ungând ochii orbilor, de exemplu.[92]
Isus deține, de asemenea, o descriere ca un cuvânt de la Dumnezeu și un suflet.[101] Interpretarea din spatele lui Isus ca un spirit de la Dumnezeu, este văzută ca sufletul său uman. Unii savanți musulmani [cine?] văd ocazional spiritul ca pe arhanghelul Gabriel, dar majoritatea consideră că spiritul este Isus însuși.[102]
Isus este menționat de aproximativ 187 de ori în Coran, direct și indirect și, de asemenea, la care se face referire prin multe titluri, cele mai frecvente fiind al-Masih („Mesia”).[3][103][104][105][33] Isus este menționat de 25 de ori prin numele Isa,[nota 1] persoana a treia de 48 de ori,[nota 2] persoana întâi de 35 de ori și restul ca titluri în Coran.[nota 3][106]
Muhammad s-a descris pe sine ca fiind „cel mai apropiat dintre toți oamenii de Isus”.[107]
Asemănarea cu Adam Coranul subliniază creaționismul lui Isus,[100] prin asemănarea lui cu Adam în ceea ce privește absența originii umane. Muhammad obișnuia adesea să compare nașterile lui Adam și ale lui Isus.[108]
Exegeza islamică extrapolează o inconsecvență logică în spatele argumentului creștin al intervenției divine, deoarece astfel de implicații i-ar fi atribuit divinitatea lui Adam, care este înțeles doar ca creație.[100]
Precursorul lui Mahomed Linia de descendență a mai multor profeți conform tradiţiei islamice Adam Shith (Seth) Nūḥ (Noe) Ibrāhīm (Abraham) Ismāʿīl (Ismael) Iṣḥāq (Isaac) Mūsa (Moise) ʿĪsā (Isus) Muhammad Liniile punctate indică mai multe generații vte În islam, se crede că Isus a fost precursorul profetului islamic Mahomed. Potrivit Coranului, venirea lui Mahomed a fost prezisă de Isus în As-Saff 61:6. Prin acest verset, primii musulmani arabi au pretins legitimitatea noii lor credințe în tradițiile religioase existente și în presupusele predicții ale lui Isus.[109] Musulmanii cred că Isus a fost un precursor al lui Mahomed și că el a profețit venirea acestuia din urmă.[110][26] Această perspectivă se bazează pe un verset al Coranului în care Isus vorbește despre un mesager care va apărea după el, numit „Ahmad”.[111] Islamul îl asociază pe Ahmad cu Muhammad, ambele cuvinte derivând din rădăcina triconsonantică h-m-d care se referă la laudă. Musulmanii afirmă că dovezile pronunțării lui Isus sunt prezente în Noul Testament, citând mențiunea Paracletului a cărui venire este prezisă în Evanghelia după Ioan.[112]
Comentatorii musulmani susțin că cuvântul original grecesc folosit a fost periklutos, adică faimos, ilustru sau demn de laudă – redat în arabă ca Ahmad; și că aceasta a fost înlocuită de creștini cu parakletos.[92][113] Această idee este dezbătută, întrebându-se dacă înțelegerea tradițională este susținută de textul Coranului.
Teologia islamică susține că Isus a prezis un alt profet care i-a urmat, conform Surei 61:6, cu menționarea numelui Ahmad. (Ahmad este un nume arab din aceeași rădăcină triconsonantică Ḥ-M-D = [ح – م – د].) Răspunzând la biografia lui Ibn Ishaq a lui Mahomed, Sirat Rasul Allah, savantul islamic Alfred Guillaume a scris:
Revenind la termenul „Ahmad”, musulmanii au sugerat că Ahmad este traducerea lui periklutos, celebrat sau Lăudat, care este o corupție a parakletos, Paracletul lui Ioan XIV, XV și XVI.[114]
Mesianismul O interpretare alternativă, mai ezoterică, este expusă de musulmanii mesianici[115][e nevoie de citare] în tradițiile sufite și ismailești, astfel încât să unească islamul, creștinismul și iudaismul într-un singur continuum religios.[116] Alți musulmani mesianici au o viziune teologică similară cu privire la Isus, fără a încerca să unească religiile.[117][118][119] Folosind distincția din Noul Testament între Isus, Fiul Omului (fiind Iisus uman fizic) și Hristos, Fiul lui Dumnezeu (fiind Duhul Sfânt al lui Dumnezeu care locuiește în trupul lui Isus), Duhul Sfânt, fiind nemuritor și imaterial , nu este supus crucificării — pentru că nu poate muri niciodată și nici nu poate fi atins de cuiele pământești ale crucificării, pentru că este o ființă a spiritului curat. Astfel, în timp ce spiritul lui Hristos a evitat răstignirea prin înălțarea la Dumnezeu, trupul care era Isus a fost sacrificat pe cruce, aducând astfel Vechiul Testament la împlinirea finală. Astfel, pasajele coranice despre moartea lui Isus afirmă că, în timp ce fariseii intenționau să-L distrugă complet pe Isus, ei, de fapt, au reușit doar să-l omoare pe Fiul Omului, fiind nasut (ființa materială) a acestuia. Între timp, Fiul lui Dumnezeu, fiind lahut (ființa sa spirituală) a rămas viu și nemuritor – pentru că este Duhul Sfânt.[120]
literatura islamică Mahomed, înconjurat de foc, este înfățișat în dreapta. Isus și alții sunt în stânga Muhammad îl conduce pe Isus, Avraam, Moise și pe alții în rugăciune. Miniatura persană medievală. Coranul nu transmite învățăturile specifice ale lui Isus. Ceea ce s-a dezvoltat de-a lungul anilor a fost scris de adepții de mai târziu ai islamului. Ceea ce se găsește în Coran despre Isus este că învățătura lui s-a conformat cu modelul profetic: un om trimis de Dumnezeu pentru a prezenta atât o judecată asupra umanității pentru adorarea idolilor, cât și o provocare de a se întoarce la unicul Dumnezeu adevărat. În cazul lui Iisus, musulmanii cred că misiunea lui era către poporul Israel și că statutul său de profet a fost confirmat de numeroase miracole.[32] Descrierea de către Coran a evenimentelor specifice de la sfârșitul vieții lui Isus a continuat să fie controversată între creștini și musulmani, în timp ce comentariile clasice au fost interpretate diferit pentru a se potrivi noi în formarea.[32] Unii savanți musulmani au scris despre Isus ca fiind omul perfect.[121][103][122]
Hadith Vezi și: Hadith și Hadith al lui Isus care se roagă în spatele lui Mahdi Hadith-urile sunt spuse despre Mahomed și despre oamenii din jurul lui. Hadithurile care conțin legenda lui Isus au fost influențate de creștinismul non-canonic („eretic”) care a predominat în peninsula arabă și mai departe în Abisinia.[65] Hadith-ul a dezvoltat un statut canonic în secolul al treilea musulman ca sursă de autoritate pentru comunitatea musulmană. Percepția musulmană a lui Isus care iese din hadith este a unei figuri miraculoase, fără păcat și escatologic, arătând oamenii, din nou conform perspectivei profeției a musulmanului, către credința musulmană (musulman; cel care se supune voinței lui Dumnezeu).[ 123]
Hadith-urile au jucat un rol foarte important în modelarea imaginii lui Isus printre musulmanii obișnuiți, fiind dezvoltate și mai mult atunci când au încorporat Hadith-uri și Tafsirs împletite în cantități mari de scrieri și rapoarte legendare.[26] Odată cu remodelarea musulmanului, vidul lui Isus este surprinzător. Despre ce se scrie în schimb este magicianul ascet, ajutat de Duhul Sfânt. Evanghelia este văzută ca o carte care trebuie predicată și se face referire doar în treacăt, fără a menționa învățăturile reale. În mod surprinzător, zicerile fictive și presupusele învățături ale lui Isus primesc preeminență în colecțiile de hadith, în islamul șiit și în reprezentările sufi ale lui Isus.[65]
Islamul sunnit În Kitab al-Milal wa al-Nihal, al-Shahrastani (d. 1153), un influent istoric, istoriograf, savant, filozof și teolog persan, înregistrează o portretizare a lui Isus foarte apropiată de principiile ortodoxe, continuând narațiunea islamică: Creștinii. (Ei sunt) comunitatea (umma) a lui Hristos, Isus, fiul Mariei (pace asupra lui). El este cel care a fost cu adevărat trimis (ca profet; mabuth) după Moise (pace asupra lui) și care a fost anunțat în Tora. Lui i-au fost (acordate) semne manifeste și dovezi notabile, precum învierea morților și vindecarea orbilor și a leproșilor. Însăși natura și dispoziția sa înnăscută (fitra) sunt un semn perfect al veridicității sale; adică venirea lui fără sămânță anterioară și vorbirea lui fără învățătură prealabilă. Pentru toți (ceilalți) profeți, sosirea revelației lor a fost la (vârsta de) patruzeci de ani, dar revelația a venit la el când a fost făcut să vorbească în leagăn, iar revelația a venit la el când a transmis (mesajul divin) la (vârsta de) treizeci de ani. Durata misiunii sale (profetice) (da’wa) a fost de trei ani, trei luni și trei zile.[124]
Citations[edit]
^ Watt 2013, p. 18.
^ Cleo McNelly Kearns. (2008), The Virgin Mary, Monotheism and Sacrifice, New York: Cambridge University Press, p. 254–55
^ Jump up to:a b McDowell, Josh; Walker, Jim (2002). Understanding Islam and Christianity: Beliefs That Separate Us and How to Talk About Them. Euguen, Oregon: Harvest House Publishers. p. 12. ISBN 9780736949910.
^ [[#CITEREF|]], p. 47.
^ Watt 2013, p. 19.
^ Khalidi 2001, p. 51–94.
^ Jump up to:a b Leirvik 2010, p. 58.
^ Watt 2013, p. 31.
^ Zebiri, Kate (March 2000). “Contemporary Muslim Understanding of the Miracles of Jesus”. The Muslim World. 90 (1–2): 71–90. doi:10.1111/j.1478-1913.2000.tb03682.x.
^ Jump up to:a b [[#CITEREF|]], p. 34.
^ Glassé 2001, p. 239.
^ Parrinder 2013, p. 31.
^ Sarker, Abraham,Understand My Muslim People, 2004, ISBN 1-59498-002-0, p. 260.
^ Quran 19:1
^ Jackson, Montell, Islam Revealed, 2003, ISBN 1-59160-869-4, p. 73.
^ Jump up to:a b Peters, Francis Edward (2009). Islam: A Guide for Jews and Christians. Princeton University Press. p. 23. ISBN 978-1-4008-2548-6.
^ Jestice, Phyllis G., Holy people of the world: a cross-cultural encyclopedia, Volume 1, 2004, ISBN 1-57607-355-6, pp. 558–559
^ Q19:21 “Surah Maryam [19:21]”. Surah Maryam [19:21]. Retrieved 2018-04-26.
^ “Surah Al-Anbya [21:91]”. Surah Al-Anbya [21:91]. Retrieved 2018-04-26.
^ “Surah At-Tahrim [66:12]”. Surah At-Tahrim [66:12]. Retrieved 2018-04-26.
^ Watt 1991, p. 39.
^ Jump up to:a b Watt 2013, p. 46.
^ “Quran translation Comparison | Al-Quran Surah 3. Al-i’Imran, Ayah 47 | Alim”. http://www.alim.org. Retrieved 2020-12-11.
^ Virani, Shafique (2019). “Hierohistory in Qāḍī l-Nuʿmān’s Foundation of Symbolic Interpretation (Asās al-Taʾwīl): The Birth of Jesus”. Studies in Islamic Historiography: 147–169. doi:10.1163/9789004415294_007. ISBN 9789004415294. S2CID 214047322.
^ A. J. Wensinck and Penelope C. Johnstone, “Maryam”, in Encyclopaedia of Islam, Second Edition, ed. by P. Bearman, Th. Bianquis, C.E. Bosworth, E. van Donzel, W. P. Heinrichs. Consulted online on 30 September 2018. doi:10.1163/1573-3912_islam_COM_0692, ISBN 9789004161214.
^ Jump up to:a b c d e f g h i j Leirvik 2010, pp. 59–60.
^ Watt 1991, pp. 48–49.
^ Jump up to:a b c Ayoub 1992, p. 145.
^ Leirvik 2010, p. 64.
^ Allen C. Myers, ed. (1987). “Aramaic”. The Eerdmans Bible Dictionary. Grand Rapids, Michigan: William B. Eerdmans. p. 72. ISBN 978-0-8028-2402-8. It is generally agreed that Aramaic was the common language of Palestine in the first century AD. Jesus and his disciples spoke the Galilean dialect, which was distinguished from that of Jerusalem (Matt. 26:73)
^ Barker & Gregg 2010, p. 83.
^ Jump up to:a b c d Barker & Gregg 2010, p. 90.
^ Jump up to:a b Barker & Gregg 2010, p. 84.
^ Jump up to:a b Barker & Gregg 2010, p. 85.
^ Khalidi 2001, p. 31–36.
^ Khalidi 2001, p. 31.
^ Khalidi 2001, p. 32.
^ Jump up to:a b Parrinder 1965, p. 83.
^ Jump up to:a b c Parrinder 1965, p. 78.
^ Parrinder 1965, pp. 75–76.
^ Jump up to:a b Leirvik 2010, p. 60.
^ Parrinder 1965, pp. 83–84.
^ Parrinder 1965, p. 85.
^ Parrinder 1965, p. 86.
^ Fudge, Bruce (7 April 2011). Qur’anic Hermeneutics: Al-Tabrisi and the Craft of Commentary (Routledge Studies in the Qur’an). United Kingdom: Routledge. p. 60. ISBN 978-0415782005.
^ Jump up to:a b Watt 2013, p. 24.
^ Parrinder 1965, p. 87.
^ Robinson 1991, p. 129.
^ Ayoub 1992, p. 154.
^ Ayoub 1992, p. 158.
^ Esposito 2003, p. 158.
^ Reynolds 2010, p. 192.
^ Reynolds 2010, p. 190.
^ Phipps, William (28 May 2018) [2016]. “5 Scriptures”. Muhammad and Jesus: A Comparison of the Prophets and Their Teachings. Bloomsbury Publishing. p. 101. ISBN 978-1-4742-8934-4.
^ Waardenburg 1999, p. 276.
^ Adang 1996, pp. 105–06.
^ Jump up to:a b Al-Qaradawi, Yusuf (30 January 2018) [January 30, 1999]. “INTRODUCTION”. The Lawful and the Prohibited in Islam (Al-Halal Wal Haram Fil Islam). American Trust Publications. p. 5. ISBN 9780892590162.
^ “تفسير Tafsir al-Jalalayn”. altafsir. Retrieved 2018-01-31.
^ Ridgeon 2013, p. 14.
^ Quran 3:52–53
^ Parrinder 1965, p. 61.
^ Zahniser, Mathias (30 October 2008). The Mission and Death of Jesus in Islam and Christianity (Faith Meets Faith Series). New York: Orbis Books. p. 55. ISBN 978-1570758072.
^ Jump up to:a b Cook 1983, pp. 32–33.
^ Bulliet, Richard W. (2015). “Islamo-Christian Civilization”. In Silverstein, Adam J.; Stroumsa, Guy G.; Blidstein, Moshe (eds.). The Oxford Handbook of the Abrahamic Religions. Oxford: Oxford University Press. p. 111. doi:10.1093/oxfordhb/9780199697762.013.6. ISBN 978-0-19-969776-2. LCCN 2014960132. S2CID 170430270. Retrieved 2020-10-24.
^ Jump up to:a b c Leirvik 2010, p. 66.
^ Crossan, John Dominic (1995). Jesus: A Revolutionary Biography. HarperOne. p. 145. ISBN 0-06-061662-8. “That he was crucified is as sure as anything historical can ever be, since both Josephus and Tacitus … agree with the Christian accounts on at least that basic fact.”
^ Schäfer, Peter (13 September 2009). Jesus in the Talmud. Princeton University Press. p. 139. ISBN 978-0691143187.
^ Roberts, Alexander (1 May 2007). The Ante-Nicene Fathers: The Writings of the Fathers Down to A.D. 325 Volume I – The Apostolic Fathers with Justin Martyr and Irenaeus. New York: Cosimo Classics. p. 349. ISBN 978-1602064690.
^ Lawson 2009, p. 14.
^ Watt 2013, pp. 39-40.
^ Cook 1983, p. 79.
^ Jump up to:a b Lawson 2009, p. 12.
^ Lawson 2009, p. 7.
^ Ayoub 1980.
^ Jump up to:a b Ayoub 1980, p. 117.
^ Jump up to:a b Ayoub 1980, p. 113.
^ Zahniser 2008, p. 56.
^ Jump up to:a b Watt 2013, p. 47.
^ Robinson 1991, p. 122.
^ Ayoub 1980, p. 108. [Muhammad b. ‘Ali b. Muhammad al-Shawkani, Fath al-Qadir al-Jami bayn Fannay al-Riwaya wa ‘l Diraya min ‘Ilm al-Tqfsir (Cairo: Mustafa al-Babi al-Halabi, n.d.), I, 346, citing Ibn Asakir, who reports on the authority of Ibn Munabbih.]
^ Barker & Gregg 2010, p. 119.
^ Barker & Gregg 2010, p. 121.
^ Ayoub 1980, p. 100.
^ Ayoub 1980, p. 103.
^ Tieszen 2018, p. 21.
^ Jump up to:a b Sonn 2004, p. 209.
^ Mannheim 2001, p. 91.
^ Cook 2002, p. 93–104.
^ Evans & Johnston 2015.
^ Sonn, Tamara (2015). Islam: History, Religion, and Politics. John Wiley & Sons. p. 209. ISBN 978-1-118-97230-4.
^ “Jesus, A Prophet of Allah – Association of Islamic Charitable Projects in USA”. http://www.aicp.org. Retrieved 2021-07-28.
^ Jump up to:a b c d e Anawati, G.C. (2012). “Īsā”. In P. J. Bearman; Th. Bianquis; C. E. Bosworth; E. van Donzel; W. P. Heinrichs (eds.). Encyclopaedia of Islam (2nd ed.). Brill Online. ISBN 9789004161214. Retrieved 2016-06-06.
^ Peters 1990, p. 352.
^ Tabor, James (28 August 2017) [1st pub. 2006]. “Conclusion: RECOVERING LOST TREASURES”. The Jesus Dynasty: The Hidden History of Jesus, His Royal Family, and the Birth of Christianity. Simon & Schuster. pp. 315–316. ISBN 978-0-7432-8723-4.
^ Sakura, Muham (11 November 2017) [December 2015]. “Preface”. The Great Tale of Prophet Adam & Prophet Jesus In Islam. United Submitters International. p. 6. ISBN 9783739635736.
^ Akhtar, Shabbir (24 October 2017) [October 2007]. “PART 1 Quranic Islam and the secular mind”. The Quran and the Secular Mind: A Philosophy of Islam. Routledge. p. 31. ISBN 978-0-203-93531-6.
^ See:
Esposito (2002), pp. 32, 74
Fasching & deChant (2001), p. 241
Markham & Ruparell (2001), p. 348
^ Khalidi 2001, p. 75.
^ Fasching & deChant 2001, p. 241.
^ Jump up to:a b c Akhtar, Shabbir (31 October 2007). The Quran and the Secular Mind: A Philosophy of Islam. Routledge. ISBN 9781134072569 – via Google Books.
^ “Surah An-Nisa – 171”.
^ Mufti Shafi Uthmani, Maariful Quran, Q19:16-21, Volume 6, p. 34.
^ Jump up to:a b Schumann 2002, p. 13.
^ Parrinder 1965, p. 33.
^ Khalidi 2001, p. 4.
^ Parrinder 1965, p. 16.
^ Abdullah 2014, p. 124.
^ Robinson 1991, p. 12.
^ Virani, Shafique N. (2011). “Taqiyya and Identity in a South Asian Community”. The Journal of Asian Studies. 70 (1): 99–139. doi:10.1017/S0021911810002974. ISSN 0021-9118. S2CID 143431047. p. 128.
^ Klauck, Hans-Josef Klauck (2003). The Apocryphal Gospels: An Introduction. London: Bloomsbury T&T Clark. p. 18. ISBN 978-0567083906.
^ Quran 61:06
^ “Jesus’ Omen about the Paraclete | Supporting Prophet Muhammad website”. rasoulallah.net. Retrieved 2021-07-28.
^ Watt 2013, p. 33.
^ Liddell and Scott`s celebrated Greek-English Lexicon gives this definition for periklutos: “heard of all round, famous, renowned, Latin inclytus: of things, excellent, noble, glorious”. Rev. James M. Whiton, ed. A Lexicon abridged from Liddell and Scott`s Greek-English Lexicon. New York: American Book Company, N.D. c.1940s, p.549. Periklutos occurs in The Iliad and The Odyssey, and Hesiod`s Theogony.
^ Travis, John (2000). “Messian Muslim Followers of Isa” (PDF). International Journal of Frontier Missions. 17 (Spring): 54.
^ Cumming, Joseph. “Muslim Followers of Jesus?”. ChristianityToday. Retrieved 2009-11-20.
^ “Touchstone Archives: Can Jesus Save Islam?”. Retrieved 2016-10-17.
^ Author, Carl Medearis; Not-Evangelism, ‘Speaking of Jesus: The Art of (9 January 2013). “Muslims Who Follow Jesus”. HuffPost. Retrieved 2016-10-17. {{cite web}}: |last1= has generic name (help)
^ “Why Evangelicals Should Be Thankful for Muslim Insiders”. Retrieved 2016-10-17.
^ Encyclopedia of Islam, Jesus article. cf. L. Massignon, Le Christ dans les Évangiles selon Ghazali, in REI, 1932, 523-36, who cites texts of the Rasa’il Ikhwan al-Safa, a passage of Abu Hatim al-Razi (about 934), and another of the Isma’ili da’i Mu’ayyad fid-din al-Shirazi (1077).
^ Little, John T. (3 April 2007). “Al-Insan Al-Kamil: The Perfect Man According to Ibn Al-Arabi”. The Muslim World. 77 (1): 43–54. doi:10.1111/j.1478-1913.1987.tb02785.x. Ibn al-‘Arabi uses no less than 22 different terms to describe the various aspects under which this single Logos may be viewed.
^ Parrinder 1965, p. 6.
^ Barker & Gregg 2010, p. 97.
^ Watt 2013, p. 68.
^ Jump up to:a b Leirvik 2010, p. 75.
^ Jump up to:a b c Qaim 2007, p. 36–37.
^ Virani, Shafique N. (6 November 2019), “Hierohistory in Qāḍī l-Nuʿmān’s Foundation of Symbolic Interpretation (Asās al-Taʾwīl): the Birth of Jesus”, Studies in Islamic Historiography, BRILL: 147–169, doi:10.1163/9789004415294_007, ISBN 978-90-04-41529-4, S2CID 214047322, retrieved 2020-11-21
^ Jump up to:a b Barker & Gregg 2010, p. 86.
^ Barker & Gregg 2010, p. 112.
^ Leirvik 2010, p. 89.
^ Clinton Bennett Understanding Christian-Muslim Relations: Past and Present A&C Black 2008 ISBN 978-0-826-48782-7 page 155
^ ibn ʻArabī al-Ḥātimī aṭ-Ṭāʾī, Abū ʻAbd Allāh Muḥammad ibn ʻAlī ibn Muḥammad; Austin, R. W. (1980). Ibn al-ʻArabi. Paulist Press. p. 174. ISBN 978-0-8091-2331-5.
^ Wiegers, G.A. (April–June 1995). “Muhammad as the Messiah: A comparison of the polemical works of Juan Alonso with the Gospel of Barnabas”. Biblitheca Orientalis. LII (3/4): 274.
^ Fremaux, Michel; Cirillo, Luigi (1999). Évangile de Barnabé 2nd Edn revised. Beauchesne. p. 14. ISBN 9782701013893.
^ Ragg, L & L (1907). The Gospel of Barnabas. Oxford. lxv–lxxi. ISBN 978-1-881316-15-2.
^ “Death of Jesus – WikiAhmadiyya, Islam & Ahmadiyya encyclopedia free online”. http://www.wikiahmadiyya.org.
^ Sahih al-Bukhari, 4:54:462, 4:55:607–608, 4:55:647–650, 4:55:649–650, Sahih Muslim, 1:316, 1:321, 1:325, 1:328, 41:7023
Sursa: https://en.wikipedia.org/wiki/Jesus_in_Islam
Licență: https://en.wikipedia.org/wiki/Wikipedia:Text_of_Creative_Commons_Attribution-ShareAlike_3.0_Unported_License”
Ethical Solutions - Solutii Etice 